Mărturii: Otilia Pupezeanu

Sunt studentă în anul patru la Princeton University, în Statele Unite, şi am ca specializări arhitectura şi matematica, chiar dacă, în mod normal, Princeton nu permite mai mult de o specializare. Dintr-o pasiune mai veche, mai degrabă, decât dintr-un motiv practic, am continuat să studiez matematica la acelaşi nivel cu elevii care vor să continue în domeniu. Până recent, însă, nu m-am gândit cu ce o să mă ajute matematica în continuare, pentru că, după ce termin facultatea, aş vrea să continui cu o carieră în arhitectură. M-am întrebat acest lucru prima dată când am început să lucrez la lucrarea de licenţă în arhitectură, în care studiez relaţia dintre evoluţia matematicii şi percepţia umană asupra designului de grădini şi asupra idealului pentru mediul rural. Pe de o parte, prin matematica pe care am studiat-o la liceu, am învăţat să gândesc, să abstractizez, să formez un argument logic în aproape orice alt domeniu şi să înţeleg lumea altfel decât prin ştiinţele experimentale. După aceea, însă, mi-am dat seama că matematica, precum şi aproape orice altă artă, este un mod în care pot să mă detaşez de realităţile sociale cu care mă confrunt în fiecare zi. Prin matematică, reuşesc să trăiesc, chiar şi pentru numai câteva ore, într-un ideal în care mă aflu numai eu şi gândirea, în care îmi testez limitele logice fără a putea trăi vreo consecinţă negativă. Într-un fel, e ca o întoarcere într-o lume a copilăriei, într-o viaţă lipsită de vicii.

Cred că, pentru a fi mai atractivă pentru toţi elevii, matematica ar trebui prezentată mai mult ca o materie care simplifică înţelegerea lumii înconjurătoare mai degrabă decât o complică. Momentan, ce aud de la majoritatea elevilor nepasionaţi de matematică din România se rezuma la: „Şi la ce mă ajută dacă ştiu matematică?” sau „La ce mă ajută dacă ştiu să fac integrale?”. Cred că dacă s-ar pune accentul, în predare, pe aplicaţiile practice, dar şi spirituale şi intelectuale ale matematicii, elevii ar aprecia această materie mai mult.