Ştiri
Mărturii
Mărturii: Ana Smaranda Sandu
Unul dintre cele mai interesante lucruri legate de matematică şi de locul acesteia în evoluţia omenirii până la urmă, este faptul că aceasta, deşi o ştiinţă prin excelenţă exactă, naşte nenumărate controverse. De la oameni incredibil de pasionaţi şi dedicaţi ajungând până la obsesie, oameni care petrec ore întregi în căutarea unei soluţii, până la oameni care consideră matematica fie un domeniu inutil, fie doar o unealtă pentru alte domenii, fie un subiect prea abstract sau arid, matematica a creat, uneori în mod direct, alteori în mod indirect, cele mai variate atitudini.
Pentru mine matematica este un element definitoriu, pentru că am devenit ceea ce sunt astăzi prin matematică şi datorită ei. Îmi place matematica pentru creativitatea ei, pentru faptul că oferă posibilitatea de a găsi mereu o nouă abordare, un nou drum, pentru faptul că prin matematică vezi şi atingi infinitul, dar de asemenea şi pentru faptul că o vezi şi o atingi în orice aspect al vieţii cotidiene.
Acum, privind în urmă la cei aproape 8 ani de când mă dedic acestui domeniu, ştiu că matematica şi pasiunea mea pentru matematică m-au ajutat cel mai mult în formarea persoanei care sunt astăzi. În primul rând, la nivel personal, mi-a oferit încredere în mine, în posibilităţile mele, în puterea mea de a evolua, de a progresa, dar şi dorinţa de a-mi testa mereu limitele. Cu fiecare problemă, cu fiecare concurs la care am participat, cu fiecare nou lucru descoperit, matematica a devenit o provocare din ce în ce mai captivantă, fapt ce mi-a incitat curiozitatea şi dorinţa de a şti cât mai în amănunt tot ce mi se oferea, şi chiar mai mult decât atât. Încetul cu încetul mi-am format o gândire analitică, sistematizată, fapt ce m-a ajutat atât în procesul de instruire, de înţelegere, de relaţionare cu lumea din jur, dar şi în gestionarea timpului, în organizarea cât mai eficientă a fiecărui moment disponibil.
Gândindu-mă la cariera mea viitoare, pot spune cu certitudine că aceasta va aparţine matematicii, pentru că mă văd lucrând cu plăcere doar în acest domeniu în orice etapă a vieţii mele. Ştiu că nu aş crede acest lucru fără profesorul meu de matematică care, în ultimii 8 ani de când lucrăm împreuna, m-a sprijinit necondiţionat. Mi-a dat încredere în mine şi în ceea ce pot mai ales în momentele mai dificile, mi-a arătat cu o răbdare demnă de personajele mitice, pas cu pas, frumuseţea matematicii şi satisfacţiile pe care aceasta le poate oferi. Ştiu astfel că în spatele tuturor rezultatelor absolut deosebite obţinute de tinerii români în domeniul matematicii, nu se află doar un copil talentat şi pasionat, care a muncit incredibil de mult, ci şi un profesor extraordinar, talentat şi pasionat la rândul său, şi care a muncit la fel de mult. Fiecare dintre noi, cei cărora ni se mai spune “olimpic la matematică”, cred că ştie cel mai bine ce înseamnă pentru el “profu de mate” şi cât de mult din ceea ce este îi datorează. Şi dacă întâlnirea dintre un profesor de excepţie şi un copil cu potenţial poate fi întâmplătoare (sau nu), atunci ceea ce se întâmplă mai departe reprezintă ştiinţa profesorului de a dezvolta un talent nativ şi harul acestuia de a crea motivaţii pentru muncă şi efort… De altfel, eu cred că acesta este secretul succeselor în domeniul matematicii obţinute de tinerii români de-a lungul anilor.
Ana Smaranda Sandu
Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu”, Brăila
Pentru a comenta trebuie să te autentifici! 









Nu există comentarii!